Într-o singură zi, pe fondul unor probleme mai vechi, două persoane din sectorul 2 au amenințat că se sinucid, fiind necesară intervenția de urgență a forțelor de ordine în rezolvarea cazurilor.
Prima persoană în această situație a fost domnul I.G. în vârstă de 51 de ani care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat că se sinucide, culcându-se pe carosabilul B-dului. Mihai Bravu.
Echipajul Poliției Locale Sector 2, Serviciul Ordine Publică, aflat în patrulare în zona respectivă, a intervenit de urgență prin imobilizarea persoanei respective, îndepărtarea acesteia de pe carosabil și predarea către ambulanța chemată la fața locului.
Câteva ore mai târziu a fost semnalat cel de-al doilea caz similar în care domnul L.C. în vârstă de 43 de ani și-a anunțat membrii familiei că vrea să se sinucidă, motiv pentru care a fost apelat numărul unic de urgență 112. Un echipaj al Poliției Locale Sector 2, Serviciul Ordine Publică a fost direcționat la adresa respectivă, a participat la calmarea situației și a acordat sprijin echipajului de la ambulanță pentru preluarea persoanei în cauză.
În ambele situații, personalul medical a decis transportarea celor două persoane cu gânduri suicidale la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”.