Trei comercianți din vechea Hală Obor au fost amendați contravențional cu suma totală de 5000 de lei, de către polițiștii locali ai sectorului 2, Serviciul Protecția Mediului, în cursul zilei de joi, 7 ianuarie 2021.
Cei trei comercianți au fost depistați că au depozitat ilegal deșeuri pe domeniul public de lângă Parcul Păsărari, deși acestea trebuiau depuse, conform contractului încheiat cu operatorul de salubrizare autorizat, în spațiul special amenajat de conducerea vechii Hale Obor.