POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA, ALĂTURI DE CETĂȚENI ÎN ACTIVITATEA DE DIMINUARE A RISCULUI DE RĂSPÂNDIRE ȘI INFECTARE A POPULAȚIEI CU VIRUSUL COVID-19!

0
197

Polițiștii locali din Timișoara sunt alături de cetățeni în această perioadă, sprijinind populația în lupta pentru diminuarea riscului de răspândire și infectare a populației cu virusul COVID-19. Astfel, efectivele Poliției Locale sunt implicate, în această perioadă, în punerea în aplicare a Decretului nr. 195/2020 emis de președintele României privind instituirea stării de urgență, fiind  cuprinse în misiuni specifice de asigurare a aplicării și respectării prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 1-4/2020. Polițiștii locali desfășoară zilnic activități de verificare a peste 600 de persoane aflate în izolare la domiciliu în Timișoara, în cazul celor depistați că încălcau prevederile legale luându-se măsurile care se impun. De asemenea, polițiștii locali desfășoară, pe timp de noapte, împreună cu polițiștii de la cele 5 secții de poliție națională de pe raza municipiului, activități de verificare a modului în care se respectă prevederile privind circulația persoanelor și deținerea documentelor justificative deplasării acestora, dar și activități de supraveghere a unităților spitalicești din Timișoara. Se acționează în același timp pentru depistarea persoanelor fără adăpost în vederea instituționalizării acestora conform normelor în vigoare, urmând ca în cel mai scurt timp să asigure ordinea, paza și respectarea condițiilor de carantinare la adăpostul special amenajat pentru această categorie de persoane. La aceste acțiuni, desfășurate sub coordonarea operațională a Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, este angrenat întregul personal al Poliției Locale Timișoara.  (Comunicat BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ)