VEHICULE ABANDONATE, ÎN VIZORUL POLIŢEI LOCALE

0
294

Conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră – Poliţia Locală Piteşti au identificat pe domeniul public în Municipiul Piteşti patru autovehicule presupuse a fi fără stăpân.

Acestea au fost depistate pe bulevardul Nicolae Bălcescu, (Daewoo Cielo de culoare verde B 45 XYC) şi str.Țepeș Vodă, un număr de 3 (trei) autovehicule (caroserii) – două marca Opel Corsa (de culoare neagra respective albastra) şi un Opel Astra de culoare neagră. Niciunul nu are numere de înmatriculare.

Conform procedurii legale, au fost întocmite somaţii care au fost aplicate sub ştergătorul sau pe caroseria autovehiculelor. Fiind necesară eliberarea domeniului public, la împlinirea termenului dat prin somaţii, maşinile respective vor fi ridicate, transportate şi depozitate în spaţiul special destinat depozitării vehiculelor fără stăpân.

În situaţia în care vehicululele nu vor fi revendicate de proprietarii sau deţinătorii legali în termenul prevăzut de lege, acestea vor trece în proprietatea Municipiului Piteşti şi vor fi valorificate în condiţiile legii.

VEHICULE ABANDONATE, ÎN VIZORUL POLIŢEI LOCALE