COMUNICAT ACTIVITATE Compartimentul Activităţi Comerciale

0
160

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale, Poliția Locală Pitești, au efectuat, în data de 13.02.2020, mai multe controale într-una din piețele situate pe raza municipiului Pitești, unde au fost verificați toți producătorii agricoli și agenții economici, ce își desfășurau activitatea în zona menționată.

Au fost aplicate un număr de 4 sancțiuni contravenționale, conform H.C.L. nr 197/2017 în valoare de 2000 lei și o sancțiune conform  Legii nr. 145/2014, cu amenda cuprinsă între 15000 și 22500 lei.

Totodată, au fost verificate mai multe florării ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului Pitești, fiind identificat un agent economic, ce ocupa domeniul public fără a deține acord de ocupare a domeniului public, acesta fiind sancționat contravențional, cu termen imediat de intrare în legalitate.

Au fost verificate, de asemenea, un număr de 7 unități de alimentație publică, în baza planurilor de acțiune, din cadrul instituției.

Controalele vor continua și în perioada următoare, prin acțiuni zilnice și punctuale, pentru verificarea legalității actelor de comerț.