POLIȚIȘTII LOCALI DIN TIMIȘOARA AU REÎNCEPUT, DIN SEMESTRUL II AL ANULUI ȘCOLAR, LECȚIILE DE PREVENIRE LA UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT AFLATE ÎN SUPRAVEGHERE

0
257

Polițiștii locali au reînceput, în semestrul II al anului școlar, seria ședințelor de instruire pe care le desfășoară periodic la școlile repartizate, în aceste zile fiind prezenți la Școala Generală nr. 11, Școala Generală nr. 4, la Școala Generală nr. 1, Liceul W. Shakespeare – Școala Generală și la Școala Rudolf Walther. În aceste locații, polițiștii locali  le-au explicat elevilor principalele norme de conduită, noțiuni de circulație rutieră adaptate vârstei lor, reguli de protecția mediului și păstrarea curățeniei, cum să evite să se transforme în victime ale furturilor, tâlhăriilor, loviri și alte violențe. De asemenea, elevilor le-au fost distribuite pliante informative tipărite în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș. Polițiștii locali din Timișoara au în supraveghere atât prin susținerea de lecții de prevenire cât și prin prezența la intrările și ieșirile de la cursuri ale elevilor un număr de nouă unități de învățământ, din 12 locații, acestea fiind stabilite la nivel local, în acord cu forțele din cadrul sistemului de ordine și siguranță publică și Inspectoratul Județean Școlar Timiș. Este vorba despre Liceul Teoretic Nikolaus Lenau – Str. Gh. Lazăr nr. 2, Școala Generală Nikolaus Lenau – Str. Ghe.Lazăr nr. 20, Școala Generală Nikolaus Lenau – Piața Unirii nr.7 si Școala Generală – Str.Iosif Nemoianu nr.5, Școala Generală nr. 4 – Str. J. Verne nr. 34, Școala Generală Rudolf Walther, Liceul Jean Louis Calderon – Str.Pestalozzi, Școala Generală nr. 1 – Str. Comănesti nr.3, Liceul Shakespeare – Școala Generală – Str. Moise Nicoara nr.17, Grupul Școlar Dimitrie Leonida, Scoala Generală nr. 11 – Str. Tacit nr.23 si Scoala Generala nr.11 – Str. Razboieni nr.2. Polițiștii locali susțin la aceste unități de învățământ, periodic, lecții de prevenire pe diferite linii, în funcție de vârsta copiilor și de necesitățile stabilite împreună cu cadrele didactice, participând acolo se solicită și la ședințele cu părinții. Acțiunile continuă și în această săptămână, cu atât mai mult cu cât în data de 30 ianuarie se marchează Ziua Internațională pentru Non-violență în Școli. (Sursa www.polcomtim.ro)