ÎNCĂ UN BĂRBAT CARE A FURAT DE LA CĂSUȚELE DIN PIAȚA VICTORIEI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII LOCALI

0
552

TIMIȘOARA. După ce zilele trecute polițiștii locali au depistat în zona centrală două persoane suspecte de comiterea infracțiunii de furt din societățile comerciale situate în Piața Victoriei, aseară,în jurul orei 18.00, polițiștii locali au depistat un alt bărbat, de 47 de ani, din localitatea Motru, județul Gorj, care a sustras mai multe produse de îmbrăcăminte, ornamente, obiecte de podoabă de la căsuțele de la Târgul de Crăciun amenajat în piața Victoriei.

Cel în cauză a fost identificat în baza descrierilor vânzătorilor de la târg, iar asupra sa au fost depistate și bunurile sustrase despre care a declarat că le-a furat pentru a le valorifica ulterior. Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că în această perioadă extrem de aglomerată cetățenii trebuie să fie atenți la bunurile proprii, să aibă grijă la genți, portofele, obiectele cumpărate, iar reprezentanții societăților comerciale la bunurile aflate pe rafturi sau expuse spre vânzare pe tarabe, care pot fi sustrase de persoane care profită de agitația de sărbători din magazine și să anunțe imediat cum observă astfel de persoane suspecte. (Sursa www.observatordetimis.ro)