HOTĂRÂRE FNPLR

0
506

Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România, persoană juridică de drept privat, componentă a societăţii civile, organizaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter apolitic, făra scop lucrativ, nonprofit, constituită în anul 2007, conform actului de voinţă, expres manifestat în actul constitutiv şi în statut, în temeiul prevederilor Constituţiei României, Legii nr.371/2004, Legii nr.188/1999, actualizată şi republicată, Legii nr.53/2003, actualizată şi al Ordonanţei Guvernului României nr.26/31.01.2000, modificată şi actualizată, cu privire la Asociaţii şi Fundaţii, în scopul organizării unei structuri unice de reprezentare profesională, susţinere şi apărare a intereselor comune ale membrilor săi atât la nivel naţional, regional şi local, cât şi în plan internaţional, în relaţiile cu autorităţile publice, centrale şi locale, instituţiile statului, patronatele, sindicatele şi cu orice alte organizaţii neguvernamentale sau persoane juridice, in vederea promovarii imaginii şi ridicarii prestigiului Poliţiei Locale,

 

HOTĂRĂȘTE:

 Nu susține propunerea de modificare a Legii nr. 155/2010 a poliției  locale, inițiată de dumneavoastră, apreciind faptul că forma propusă nu corespunde intereselor polițiștilor locali din România, textul de lege exclude categorii profesionale și compartimente de specialitate a căror activitate este importantă în comunitățile din care fac parte, încalcă dispozițiile legale în vigoare, instituie un tratament discriminatoriu polițiștilor locali, față de celelalte categorii profesionale

 

 

similare, în contradicție cu dispozițiile Constituției României. Menționăm de asemenea că, în acest moment, Prolex nu este un organism cu reprezentativitate, la nivelul polițiilor locale din România, de aceea nu considerăm că este oportun să  intervină și să susțină o modificare de act normativ, care reglementează activitatea unei categorii profesionale, alta decât cea pe care o reprezintă.

Forma actuală a Legii nr. 155/2010,  propusă de dumneavoastră, face trimitere la acte normative, respectiv ordine, protocoale, avize, care urmează să fie elaborate. Sunt multe activități, acțiuni, efectuarea unor analize/ situații/atribuții care urmează să fie reglementate  în cooperare cu

Poliția Națională, Jandarmeria, etc fără a fi prevăzute aceste atribuții/ obligații și în legislatia care reglementează activitatea acestor instituții. Aceste aspecte ar  fi reglementate  prin ordine, protocoale fără să cunoaștem la acest moment conținutul acestora. Sunt prea multe trimiteri în acest proiect la Regulamentul de organizare si funcționare care nu se știe în ce formă apare, la protocoale încheiate între administrația publică locală și structurile teritoriale ale Poliției Române, la ordinele ce urmează să fie elaborate de către Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice.

Eliminarea unor domenii de activitate ale poliției locale este inoportună, deoarece nu face o delimitare clară în ceea ce privește aspectele asupra cărora are competență poliția locală, creând confuzii asupra competențelor polițiștilor locali, mai ales în ceea ce privește protecția mediului, activitatea comercială, disciplina în cosntrucții și afișajul stradal, domenii în care lucrează specialiști și care nu se regăsesc în  structurile altor instituții.

Propunerea dumneavoastră are multe aspecte restrictive, imperative, unele care contravin reglementărilor în vigoare. În forma actuală proiectul exclude posibilitatea încadrării întregului personal al poliției locale, în condiții speciale, ceea ce ar avea un impact negativ asupra activității desfășurate. La fel cum, transformarea unui post cu grad profesional superior, vacant, într-un post cu grad profesional debutant sau asistent ar duce la sincope, în ceea ce privește experiența, vechimea și calitatea serviciilor prestate.

Federația Națională a Polițiștilor Locali din România are ca scop protecția profesională și îmbunătățirea legislației privind activitatea polițistilor locali, a condițiilor de muncă, dar forma actuală a acestui proiect nu poate fi agreată deoarece produce instabilitate și dezordine în rândul angajaților, dar și la nivel de  instituție –  Politia  Locală.

Vă precizăm că acesta este punctul de vedere al tuturor membrilor federației, după consultarea cu structurile din teritoriu și cu reprezentanți ai polițiilor locale neafiliate.