SUTE DE ȘOFERI CARE ȘI-AU LĂSAT MAȘINILE PE STRĂZILE PIETONALE DIN TIMIȘOARA, ”ARȘI” LA BUZUNARE ÎN DOAR PATRU ZILE

0
390

Aproape 250 de șoferi s-au ales cu amenzi usturătoare după ce și-au lăsat mașinile pe străzile pietonale din centrul Timișoarei. Poliția Locală Timișoara informează că, în ultimele patru zile, au fost efectuate mai multe verificări în special în zona centrală, pe străzile pietonale, unde s-a sesizat faptul că se parchează mașini în locurile în care acest lucru este interzis.

Astfel, au fost aplicate pe străzile E. Ungureanu, E. Grigorescu, G. Mușat, A. Pacha, Libertății, Gh. Lazăr, E. Savoya, V. Alecsandri, Mărășești un număr de 247 de amenzi șoferilor prinși oprind sau staționând. „Reamintim că sancțiunile, potrivit OUG 195/2002, pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2-3 puncte penalizare la permis. Anterior acestor acțiuni, în luna ianuarie a acestui an, pe străzile pietonale din centrul orașului au fost aplicate un număr de alte 891 sancțiuni contravenționale ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere și să nu parcheze în zonele în care acest lucru este interzis deoarece, pe lângă sancțiuni, pot risca și ridicarea autovehiculelor depistate în această situație”, a arătat Poliția Locală Timișoara. Astfel de verificări vor continua și în perioada următoare. (Sursa www.pressalert.ro)