UN TÂNĂR DE 19 ANI S-A DAT ÎN SPECTACOL CU BMW-UL PE UN BULEVARD DIN TIMIȘOARA, AMENDA URIAȘĂ CU CARE S-A ALES

0
566

Un tânăr în vârstă de 19 ani a primit o amendă uriașă după ce polițiștii locali l-au prins, aseară, în timp ce făcea drifturi pe B-dul Take Ionescu din Timișoara. Oamenii legii l-au surprins pe tânăr, în jurul orei 23.00, în timp ce efectua derapaje controlate și accelerări brușțe pe loc, în scop de divertisment, pe bulevard. Polițiștii locali au aflat că șoferul amator de distracții este din Timișoara, acesta fiind sancționat cu amenda maximă, de 2.500 de lei.

“Poliția Locală atrage din nou atenția că se sancționează cu amenzi între 800 și 2.500 lei turarea motoarelor și efectuarea de drifturi pe domeniul public fără autorizație din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara. Locațiile în care s-au întâlnit mai frecvent astfel de cazuri sunt în apropierea Stadionului Dan Păltinișanu, pe Aleea FC Ripensia, Michelangelo, Circumvalațiunii, Gării, Take Ionescu, Calea Aradului, V. Pârvan, M. Viteazul, Eroii de la Tisa, zone în care de altfel au și fost sesizate de către cetățeni astfel de situații”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Peste 20 de persoane au fost prinse în timp ce au făcut drifturi sau au turat motoarele la Timișoara, de la începutul anului, în special pe perioada sezonului cald. (Sursa www.pressalert.ro)