TREI TINERI, PRINȘI DE POLIȚIȘTII LOCALI ÎN OFSAID. UNDE AU FUMAT ”IARBĂ”

0
474

 

TIMIȘOARA. Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în jurul orei 21.00, în Piața Traian, au observat două persoane care se aflau pe o bancă pe platoul din piață, iar când au constatat că de ei se apropie patrula, au devenit agitați, încercând să ascundă repede țigara pe care o fumau. Trecând la legitimarea acestora, s-a stabilit că se numesc O.S., de 19 ani, din Simeria – Hunedoara, și B.N., de 22 de ani, din Caransebeș – Caraș Severin. La controlul corporal efectuat asupra lor s-a constatat că unul dintre ei deținea o țigaretă care conținea fragmente vegetale de culoare verde – olive, susceptibile de a avea proprietăți psihoactive.

Un alt caz de acest gen a fost constatat de polițiștii locali la meciul ACS Poli Timișoara cu ASU Politehnica Timișoara, desfășurat în week-end la Stadionul Electrica. Cu ocazia efectuării controlului corporal la intrarea în baza sportivă, polițiștii locali l-au depistat pe P.C., de 35 de ani, din Timișoara, care avea asupra sa un plic din plastic care conținea fragmente vegetale susceptibile a avea proprietăți psihoactive.

Un al treilea caz este cel al unui tânăr, B.V., de 21 de ani, din Timișoara, care a fost depistat în această dimineață, în jurul orei 10.00, pe Aleea Azurului, pe o bancă, având asupra sa o țigară și un pliculeț cu fragmente vegetale din aceeași categorie. În toate cele trei situații, s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazurilor de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. (Sursa www.observatordetimis.ro)