Balul Siguranţei

0
765

În perioada 01– 05 octombrie 2018, în Capitală s-a desfăşurat cea de-a XV-a ediție a „Săptămânii prevenirii criminalității”, eveniment organizat de Poliţia Capitalei pentru consolidarea relației dintre această instituţie și societatea civilă prin creșterea gradului de responsabilitate și implicare civică a cetățenilor.
Evenimentul a culminat cu Balul Siguranţei, al cărui invitaţi de seamă au fost persoanele de vârsta a treia şi care a fost organizat de Primăria Sectorului 2 prin Poliţia Locală Sector 2, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, împreună cu Poliţia Capitalei.
Cu această ocazie, cadre specializate ale poliţiei le-au oferit seniorilor o serie de sfaturi necesare pentru a nu deveni victime ale furturilor din buzunare și din locuințe, ale tâlhăriilor şi escrocheriilor, ştiut fiind că infractorii îi vizează în mod special pe cei în vârstă.
De asemenea, au fost prezentate informaţii pe linia educaţiei rutiere, despre traficul de persoane și consumul de droguri, direcţii ce sunt vizate cu predilecţie de către Poliţia Română.
Domnul primar Toader Mugur Mihai şi domnul viceprimar Dan Cristian Popescu s-au aflat în mijlocul seniorilor la Balul Siguranţei, ocazie cu care au urmărit cu mare atenţie sfaturile oferite de cadrele Poliţiei Capitalei şi au lăudat această iniţiativă benefică pentru ambele părţi implicate şi în special pentru seniori.
Spre bucuria persoanelor de vârsta a treia, evenimentul s-a încheiat cu un spectacol artistic susţinut de cântăreţi de muzică populară şi uşoară, printre care s-au numărat: Cătălin Crişan, Jorge, Vasile Topârceanu, Cristina Gheorghiu şi mulţi alţii.