ZECI DE FIRME DIN TIMISOARA, SUSPENDATE PENTRU 30 DE ZILE. CE NEREGULI AU GĂSIT POLIȚIȘTII LOCALI

0
441

Mai multe restaurante, service-uri şi spălătorii auto din Timişoara care au ignorat avertismentele autorităţilor s-au ales cu activitatea suspendată. Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de Poliția Locală Timișoara, este vorba despre 24 de societăți care, deși au fost amendate în mod repetat pentru că nu dețineau acordul de funcționare sau tulburau liniștea publică, și-au continuat activitatea.

“În aceste cazuri, polițiștii locali au luat măsura propunerii suspendării activității pe o perioadă de până la 30 de zile, conform prevederilor legale, anul acesta fiind emise astfel de dispoziții de suspendare în cazul a 24 societăți comerciale. Pentru alte șapte societăți a fost întocmită documentația de propunere a suspendării activității urmând a fi semnate dispozițiile în perioada următoare”, au arătat reprezentanții instituției. Printre societățile care au avut suspendată activitatea se numără două restaurante, un club, service-uri sau spălătorii auto.

“O situație aparte fiind la societatea Nordia Voda de pe str. Mareșal Ctin Prezan – spălătorie auto cu fise, unde sunt aplicate în continuare sancțiuni contravenționale de câte 2.000 lei, maxim prevăzut de lege, pentru nerespectarea suspendării. Societatea în cauză a primit anul acesta 24 de sancțiuni în valoare totală de 32.500 lei”, a transmis Poliția Locală Timișoara. (Sursa www.pressalert.ro)