ACȚIUNI DE AMPLOARE PE MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN! PESTE 900 DE PERSOANE AU FOST AMENDATE

0
460

TIMIȘOARA. Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban acționează în această perioadă împreună cu controlorii Societății de Transport Public Timișoara pe toate mijloacele de transport în comun.

Aceste acțiuni au ca scop prevenirea infracțiunilor, cum ar fi furturile din buzunare și poșete. Polițiștii locali desfășoară permanent patrulări pe mijloacele de transport în comun, atât în mod individual, dar și periodic cu celelalte structuri cum sunt STPT și jandarmii din cadrul IJJ Timiș.

Astfel, echipele mixte vor fi prezente pe liniile unde sunt cel mai frecvent semnalate probleme, atât în ceea ce privește prezența persoanelor care sustrag bunurile cetățenilor, dar și prezența persoanelor fără adăpost, care tulbură liniștea publică, deteriorează mijloacele de transport, aruncă deșeuri în acestea sau circulă fără a deține documente de călătorie valabile.

„De la începutul acestui an, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au aplicat 985 sancțiuni contravenționale persoanelor depistate pe tramvaie, troleibuze și autobuze sau în stațiile acestora încălcând prevederile legale referitoare la consum de alcool, tulburarea liniștii publice, apelarea în mod repetat la mila publicului, aruncarea de deșeuri în mijloacele de transport, comerț ambulant, fumat în mijloacele de transport etc”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Astfel de acțiuni comune vor continua și în perioada următoare, principalul scop fiind acela de a face front comun atât cu reprezentanții Societății de Transport Public, cât și cu celelalte structuri din cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică pentru a avea în Timișoara un transport civilizat și cât mai sigur. (Sursa www.sursadevest.ro)