LEGEA NU E PENTRU TOȚI? DESCOPERIRILE POLIȚIȘTILOR LOCALI ÎNTR-UN MARE CENTRU COMERCIAL DIN TIMIȘOARA

0
446

Aproape jumătate dintre comercianții care își vând marfa în centrul comercial Euro din Timișoara sunt în afara legii. Polițiștii locali au pus tunurile pe vânzători. Vedeți ce au descoperit!

Agenții din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat, în ultima lună, o amplă acțiune de verificare a societăților comerciale din cadrul centrului comercial Euro de pe Divizia 9 Cavalerie nr. 68. Au fost controlați 221 de comercianți și s-au dat 128 de amenzi, în valoare totală de 12.200 de lei.

„Dintre acestea, 22 au fost aplicate pentru lipsa acordului de funcţionare emis de Primăria Municipiului Timişoara conform OG 99/2000, 24 pentru neafişarea la loc vizibil a denumirii comerciantului conform HG 538/2015, 16 sancţiuni au fost aplicate pentru lipsă afişare preţuri conform Legii 12/1990, 19 pentru nevizarea acordului de funcționare conform HG 538/2015 și 47 pentru nerespectarea regulilor generale de comerț”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii spun că efectuează periodic astfel de controale și că vor reveni în Euro pentru a vedea dacă societățile sancționate au intrat în legalitate. (Sursa www.tion.ro)