COMUNICAT POLIȚIA LOCALĂ CLUJ-NAPOCA- SANCŢIUNI DE 1.500 LEI PENTRU INSCRIPŢII ILEGALE PE O CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC.

0
462

În cursul nopţii trecute, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică, birou zona  III, aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în zona Pieţei Unirii- Str. Regele Ferdinand, au depistat şi identificat trei persoane, pe numiţii B.R.A., H.A. şi T.C.A., care executau înscripţii de tip graffiti pe peretele Bisericii Evanghelice Luterane, clădire monument istoric, de pe strada Regele Ferdinand.

În momentul în care poliţiştii locali au ajuns la faţa locului, una dintre persoane a introdus în ghiozdanul pe care îl avea asupra sa, un marker cu care a scris pe faţada clădirii respective. S-a procedat la efectuarea controlului bagajelor numitului B.R.A. în prezenţa celorlalte două persoane H.A.şi T.C.A., în urma căruia asupra susnumitului s-au găsit următoarele obiecte : un marker de culoare albastru deschis, o bluză sport cu glugă de culoare verde, un cutter, două pixuri şi un carnet de elev. Markerul cu care s-a executat inscripţia a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Îm urma verificărilor ulterioare s-a constatat faptul că şi faţada clădirii dinspre b-dul 21 Decembrie, nr.1, la o înălţime de aproximativ 2 m,m era o inscripţie cu dimensiune de 40 cm, de culoare albastru deschis, culoare ce coincidea cu cea a markerului aflat asupra persoanei în cauză.

Menţionăm faptul că numitul B.R.A. a fost sancţionat contravenţional conform HCL 191/2009 cu amendă în valoare de 1.500 lei.