Polițiștii locali au verificat în ultima lună terasele din oraş! Astfel din 103 terase verificate, 101 au fost sanţionate.
Agenţii locali au acţionat pentru depistarea comercianților neautorizați și achitarea taxelor de ocupare a domeniului public acolo unde era cazul, astfel că au verificat avizele necesare sau alte documente emise de Primăria Timișoara.
În urma controlului au fost verificate un număr de 103 societăți comerciale cu terase din toate zonele orașului, fiind aplicate un număr de 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.500 lei.
Amenzile au fost aplicate pentru lipsa autorizației, nerespectarea condițiilor din acordul de autorizare, neafișarea datelor de identificare, neafișarea prețurilor.
Astfel de acțiuni continuă şi în perioada următoare. (Sursa www.sursadevest.ro)