BULETIN DE PRESĂ

0
516

Peste 200 de polițiști locali din cadrul serviciilor operative sunt prezenți zilele acestea în toate zonele de promenadă și parcurile de pe raza municipiului Galați. Oamenii legii vor avea în atenție: depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile Legii nr. 54/2012, privind desfășurarea activităților de picnic; supravegherea grupurilor de persoane (minori, tineri) care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal public; înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care săvârșesc gesturi obscene şi luarea de măsuri legale conform Legii nr. 61/1991; depistarea persoanelor care deteriorează materialul dendrofloricol, mobilierul urban sau murdăresc domeniul public.

În atenția angajaților Poliției Locale Galați se află următoarele zone: Parc Eminescu, Parc Viva, Parc Spicu, Esplanadă P-uri, Faleza Dunării, Orășelul Copiilor, Parc Selgros, Parc Cloșca, Turn TV, Parc CFR, Parc Libertății, zona Lacului Vânători, Parc Rizer, Grădina Publică, zonele limitrofe ale municipiului Galați, piețele agroalimentare.

Pentru al doilea an, la nivelul municipiului Galați Poliția Locală derulează în perioada 01 mai – 30 septembrie 2018, Planul de măsuri “Estival 2018”. Având în vedere că, în acest interval de timp, zonele de promenadă și agrement din municipiul Galați vor fi frecventate de un număr mare de persoane, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor de natura penală, respectarea normelor legale privind curățenia localităților și comerțul stradal, se impune intensificarea patrulării polițiștilor locali în aceste locații.

Practic, timp de cinci luni oamenii legii vor desfășura acțiuni specifice în diferite locații, la evenimente cu participarea unui public numeros, precum și acolo unde este un aflux important de persoane.

Premergător zilei de 1 mai, polițiștii locali au desfășurat o acțiune de promovare a Planului de măsuri “Estival 2018” simultan, în următoarele locații: Faleza Dunării, Parc Viva, Grădina Publică, Orășelul Copiilor și Parc Cloșca, acolo unde au împărțit flyere și au dialogat cu gălățenii.

Și în acest an pe perioada verii, pe Faleza Inferioară a Dunării, Poliția Locală Galați va avea atât patrule pedestre cât și polițiști locali pe triciclurile electrice pe care instituția le are în dotare.