POLIȚIȘTII LOCALI DIN TIMIȘOARA IES LA ”VÂNĂTOARE” PE SEGWAY ȘI SCUTERE, DAR ȘI CU ȘALUPA

0
461

Mobilitate mai mare la Poliția Locală din Timișoara. Oamenii legii au reînceput patrularea pe segway-uri pe pistele pentru bicicliști, pe motoscutere în oraș, iar pe Bega cu șalupa din dotare.

Polițiștii locali desfășoară în această perioadă patrulări deplasându-se cu ajutorul segway-urilor din dotare, o dată cu încălzirea vremii aceste mijloace de patrulare, alături de motoscutere și șalupa Biroului de Patrulare Navală, aducând un plus în mobilitatea efectivului de polițiști locali. Astfel, polițiștii locali care se deplasează pe segway-uri pot fi văzuți pe pistele special amenajate pentru biciclete, unde aplică sancțiuni și colante autoadezive conducătorilor auto care își parchează mașinile pe acestea.

Încă din primele două zile au fost aplicate 15 sancțiuni la aceste capitol în mai multe zone ale orașului. De altfel, tot de două zile a fost relansată la apă și șalupa Poliției Locale cu care polițiștii locali supraveghează menținerea unui climat de liniște și siguranță pe canalul Bega și pe malurile acestuia, dar și pentru integritatea investițiilor realizate din fonduri europene.

Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni ca, în cazul în care observă nereguli sau probleme care intră în competența sa să sune la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112, iar pentru cazurile în care sunt observate autovehicule pe pistele pentru bicicliști este valabil și numărul de telefon 0356.913, linie special înființată pentru astfel de sesizări. (Sursa www.observatordetimis.ro)