UN ROMANTIC DIN TÂRGU JIU A VRUT SA-I DUCĂ IUBITEI PANSELUȚE. DE LA MICHELANGELO!

0
689

TIMIȘOARA. Un nou atac la panseluțe de pe Michelangelo! Venirea căldurii nu priește deloc jardinierelor din această zonă foarte circulată a Timișoarei. Polițiștii locali au prins încă un vandal, care le-a oferit din nou o explicație neașteptată.

Au trecut câteva zile de la ultimul atac la ghivecele cu panseluțe de pe Podul Michelangelo, iar polițiștii locali au prins din nou pe cineva care s-a gândit să facă un pic de… ordine. Agenții au oprit din acțiune, în noaptea de luni spre marți, un tânăr care rupea de zor panselute pe Podul Michelangelo. Bărbatul de 22 de ani, din Târgu Jiu, le-a spus oamenilor legii că voia să ducă florile prietenei sale, cu care s-a certase a primit o amendă de 2.500 lei, maximul prevăzut de HCL 371/2007 modificată. „Poliția Locală atrage atenția că astfel de fapte reprezintă contravenție și se sancționează drastic, aceasta cu atât mai mult cu cât ghivecele amplasate pe Podul Michelangelo au devenit adevărate ținte ale persoanelor certate cu legea și cu bunul simț, fiind vandalizate în numeroase rânduri”, transmit subordonații lui Dorel Cojan. (Sursa www.debanat.ro)