BANI ȘI TELEFOANE MOBILE PIERDUTE, ÎNAPOIATE UITUCILOR DE CĂTRE POLIȚIȘTII LOCALI

0
406

TIMIȘOARA. Timișorenii au fost uituci, dar și plini de simț civic în aceste zile. Polițiștii locali le-au returnat unor oameni diverse bunuri pe care le uitaseră sau pierduseră, în agitația din perioada de dinainte de sărbători. În plus, un alt cetățean le-a adus un cartuș găsit în zona Complexului Studențesc.

Polițiștii locali au căutat, în aceste zile, mai mulți… uituci, pentru a le înapoi bunuri pe care aceștia le pierduseră. O femeie a predat polițiștilor locali din Piața Badea Cârțan un portmoneu cu acte și două telefoane mobile găsite zonă. În scurt timp, agenții au identificat proprietarul acestora și le-au înapoiat. Tot în aceste zile, polițiștii locali din Piața Iosefin au identificat proprietarul unei borsete pe care un cetățean o adusese la postul de poliție locală din piață și care conținea suma de 2.065 lei și mai multe documente. Bărbatul căruia i-a fost înapoiată le-a spus oamenilor legii că efectiv uitase borseta pe o bancă. De o întâmplare mai puțin obișnuită a avut parte un alt timșorean, care le-a predat agenților din Complexul Studențesc un… cartuș! El le-a relatat agenților că l-a găsit în iarbă și l-a recuperat, ca să evite producerea unui incident neplăcut. Potrivit legii, „orice persoană care ia la cunoştinţă despre existenţa unei arme militare sau a unei arme letale ori a muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie, iar dacă găsește astfel de obiecte este obligată să le predea sau să anunţe cel mai apropiat organ de poliţie”. (Sursa www.debanat.ro)