UN STUDENT HUNEDOREAN A ARUNCAT JARDINIERELE DE PE PODUL MICHELANGELO, IN BEGA, PENTRU A AVEA… NOROC

0
573

TIMISOARA. Un tânăr a fost surprins azi-noapte de polițiștii locali distrugând nu mai puțin de 26 de jardiniere cu flori de pe Podul Michelangelo. Acesta le-a spus oamenilor legii că a recurs la acest gest pentru a avea… noroc!

Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 04:15, au surprins un tânăr care arunca jardinierele cu flori de pe Podul Michelangelo în Bega. În urma legitimării s-a stabilit că acesta se numește C.M.G., are 23 de ani și este din Vulcan, județul Hunedoara, student în anul III la Universitatea Tibiscus.

Tânărul a distrus nu mai puțin de 26 de ghivece ornamentale, motivând că un prieten de-al său i-a spus că dacă le aruncă va avea noroc. Tânărul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

De-a lungul timpului, zeci de persoane au fost surprinse deteriorând jardinierele ornamentale amplasate pe Podul Michelangelo, atât români, cât și tineri străini precum italieni, nemți, belgieni, spanioli, portughezi, turci, israelieni sau austrieci. Ca urmare a faptului că de fiecare dată s-a atras atenția cu privire la încălcarea legislației și consecințele pe care le au faptele de deteriorare sau distrugere, timp de câteva luni nu au mai fost înregistrate astfel de situații până azi-noapte. (Sursa www.observatordetimis.ro)