Cel puțin jumătate din elevii dintr-o clasă vor să se facă polițiști!
Asta au constatat și agenții de la Locală, care au reînceput programul de educație rutieră a copiilor din școlile brașovene. Vorbim despre Campania “Folosește zebra!”, proiect inițiat de Poliția Locală Brașov în urmă cu un an și jumătate.
De data aceasta, rutieristul nu s-a prezentat singur în fața micuților, ci, el a fost însoțit de o agentă de la Ordine Publică, pentru a le descrie ținuta, şi pentru a-i asigura că, în caz de nevoie, se pot baza pe ajutorul lor.
Uniforma şi elementele de intervenție (tomfa, cătușele și stația de emisie-recepție) au fost, de aceasta dată, în centrul atenției. Astfel, cascheta de polițist local a reprezentat piesa de rezistență la orele de educatie rutieră, desfășurate pentru început la Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu, la clasele primare.
În prima parte a orei de deschidere, copiii au interacționat cu rutieristul, care nu a reușit să îi pună în încurcătură pe micuți, ținând cont că au răspuns aproape în cor atunci când au fost întrebați despre cum traversează strada, cum se deplasează cu bicicleta pe drumurile publice sau care sunt culorile semaforului.
“Folosește zebra!” – este un proiect educațional inițiat şi derulat de Poliția Locală Brașov, destinat comunității locale, în special copiilor din municipiu, ținând cont de faptul că aceștia sunt incluși în categoria de risc. Programul educațional pe 2018 se va desfășura în școlile brașovene, dar și în licee.