Poliția Locală Timișoara informează că nu mai puțin de 23 de conducători de autovehicule de mare tonaj au fost sancționați de la începutul lunii și până ieri pentru circulația prin zone interzise din orașul de pe Bega.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continuat să acționeze pentru depistarea conducătorilor auto care pătrund cu autovehiculele de mare tonaj în zone interzise din oraș și mai ales în zona străzii Jiul și a Bulevardului Republicii, acolo unde nu este permisă circulația mașinilor cu o masă mai mare de 5 tone, existând restricții de tonaj, dar și de înălțime. De la începutul acestei luni, nu mai puțin de 23 de conducători auto de autovehicule de tonaj au fost sancționați cu amenzi în valoare de 28.100 lei.
”Reamintim că pentru astfel de fapte sancțiunile prevăzute de actul normativ menționat sunt între 1.305 și 2.900 lei. Potrivit art. 173 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, este interzisă circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau gabarite depăşite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depăşeşte lăţimea, înălţimea, lungimea sau masele pe axe ori masa totală maximă admisă”, se arată într-un comunicat publicat de Poliția Locală Timișoara. Oamenii legii atrag din nou atenția conducătorilor auto să evite circulația în zonele în care sunt amplasate indicatoare rutiere care le restricționează pătrunderea pentru a nu fi sancționați. (Sursa www.observatordetimis.ro)