ÎNVAȚĂ SĂ SALVEZI VIEȚI!

0
643

Poliția Locală Sector 2 desfășoară, în baza parteneriatului cu Asociația Siguranța Auto, programe educative de prim ajutor, respectiv de siguranță rutieră în cadrul programului de pregătire a polițiștilor locali, dar și în cadrul evenimentelor derulate împreună, atât pentru copii și elevii comunității Sectorului 2, cât și pentru adulți.

Asociaţia Siguranţa Auto este o organizaţie non guvernamentală de utilitate publică, specializată pe educaţia de siguranţă rutieră şi auto, respectiv prim ajutor care şi-a propus să reducă, prin educaţie, numărul deceselor de cauză medicală și numărul accidentelor rutiere din societatea românească. Asociaţia beneficiază de sprijinul specialiştilor din varii domenii fiind în parteneriate diverse cu instituţiile de profil ale statului, cu alte instituţii, precum şi prin colaborarea cu constructorii auto, companii specializate, instituţii de învăţământ şi cercetare din ţară şi străinătate. Eforturile organizaţiei au fost recunoscute de Comisia Europeană, Organizaţia Mondială a Sănătăţii și Guvernul României.

În vederea extinderii primului ajutor în rândul polițiștilor locali, care ar putea salva anual sute de vieţi și care s-ar adăuga eforturilor serviciilor medicale de urgenţă din spaţiul european, în data de 31.01.2018 s-a desfășurat, în cadrul programului de pregărire continuă a polițiștilor locali, primul modul din cursul de prim ajutor. Polițiștii locali au învățat să facă  resuscitarea cardio-pulmonară pentru adulți și manevra Heimlich, tehnici care le sunt de folos în activitatea zilnică, în cazul unor accidente rutiere grave, persoane cu afecțiuni medicale grave, incendii sau accidente de muncă, situații în care polițiștii locali ajung primii la fața locului și trebuie să știe să acționeze și să acorde corect primul ajutor.

Medicii care lucrează în sistemul de urgență atrag însă atenția că manevrele de resuscitare făcute de o mâna neexperimentată, pot deveni uneori periculoase pentru pacient. În același timp însă, primele minute, de când creierul începe să nu mai fie oxigenat corect, sunt vitale pentru o persoană intrată în stop-cardiorespirator.