PATRONUL UNEI FIRME DIN TIMISOARA A CREZUT CA POATE FACE CE VREA PE DOMENIUL PUBLIC

0
800

Reprezentanții unei firme din Complexul Studențesc au decis să-și depoziteze terasa pe domeniul public, fără să le pese ce spune legea. S-au ales cu amendă de la Poliția Locală.

Scaune, mese, umbrele, toate aruncate pe domeniul public! Așa se prezintă terasa unei firme din campusul universitar, pentru care patronul s-a ales cu o amendă de la Poliția Locală, în valoare de 1.500 de lei.

„În fața imobilului cantinei 4 C se afla o terasă nefuncțională, unde erau depozitate mai multe obiecte precum scaune, mese, umbrele, toate în dezordine, locația riscând să se transforme într-o rampă clandestină de deșeuri. În urma demersurilor de identificare a proprietarului terasei, s-a stabilit că aceasta aparține societății comerciale Puiul Moc SRL, care a fost sancționată conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 1.500 de lei pentru depozitarea pe domeniul public, în fața punctului de lucru, de obiecte fără a avea acord emis de Primăria Timișoara”, transmit reprezentanții Poliției Locale. Oamenii legii au dispus ridicarea mobilierului.  (Sursa www.tion.ro)