STUDENȚI ELSA – STAGIU DE PRACTICĂ LA POLIȚIA LOCALĂ TÎRGU MUREȘ

0
372

În intervalul 04-22.12.2017, două studente din cadrul Universității ,, Petru Maior, Facultatea de Drept și totodată membre ale Asociației Studenților Europeni (ELSA) filiala Tîrgu Mureș, au efectuat un stagiu de practică la Compartimentul Juridic al Direcției Poliția Locală.

Conform protocolului de colaborare semnat între cele două părți, activitatea a avut drept scop aplicarea cunoștințelor teoretice dobândite de studente în cadrul programului de instruire, respectiv punerea la dispoziția acestora a cazuisticii specifice instituției noastre și detalierea aspectelor de interes pe linia proceselor civile instrumentate de juriștii Poliției Locale.

Astfel, studentelor Silvana Suciu și Izabella Gyerkes le-au fost  prezentate informații cu privire la cadrul legislativ care reglementează funcționarea Poliției Locale, respectiv Legea 155/2010, OUG 1332/2010, și Hotărâri de Consiliu Local ce produc efecte juridice în planul activității noastre, documentele specifice compartimentului juridic, însoțind inclusiv personalul de specialitate la procesele avute în instanță.

La finalul stagiului, apreciem că cele două practicante au dat dovadă de seriozitate și implicare, având abilitățile necesare de a derula o activitate juridică performantă la finalizarea studiilor.

Le dorim succes și asigurăm structura ELSA locală de sprijinul nostru și pentru anul 2018.