UNUL DIN CEI MAI PROSTI HOTI DIN ROMANIA A FOST PRINS LA TIMISOARA IN AJUNUL CRACIUNULUI

0
410

Un bărbat de 37 de ani care poate candida cu șanse mari de succes la titlul de cel mai prost hoț din România a fost prins de polițiștii locali în Complexul Studențesc din Timișoara, în ajunul Crăciunului.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Timișoara, o patrulă care se afla în zona Complexului Studențesc a auzit o alarmă în seara de 24 decembrie și s-a dus să investigheze. Ajunși la un magazin, aceștia au observat în interior un bărbat extrem de agitat.

„Deoarece i s-a solicitat să iasă din magazin și nu s-a supus somației, polițiștii locali au intrat și au trecut la imobilizarea acestuia, fiind identificat ulterior în persoana lui M.I., de 37 de ani, cu domiciliul în Timișoara.

Acesta era în stare de ebrietate și a declarat că se deplasa spre casă, dar pentru că nu mai avea bani, a vrut să fure pentru a face rost. Asupra acestuia s-a găsit și suma de 436,6 lei. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor”, transmit polițiștii locali. (Sursa www.tion.ro)