Începând din această lună și până pe data de 01 martie 2018, la nivelul Poliției Locale Galați se va derula Planul de Măsuri „Hibernal 2017 – 2018”, plan care are ca obiectiv principal înlăturarea efectelor naturale pe perioada anotimpului rece și menținerea unui climat de ordine și siguranță în rândul participanților la traficul rutier pe raza de competență.
Practic, în cele trei luni de desfășurare, măsurile legale întreprinse de Poliția Locală Galați au drept scop funcționarea normală a instituțiilor statului, asigurarea fluenței circulației pe drumurile publice din raza teritorială de competență, atât în timpul cât și după producerea efectelor fenomenelor naturale.
Pe parcursul acestor acțiuni Poliția Locală Galați va coopera cu administratorul drumului, pentru înlăturarea efectelor naturale în posturile și pe itinerarul de patrulare prevăzute în Planul de Ordine și Siguranță Publică.
În cazul atenționărilor meteorologice se va realiza punerea în alertă a forțelor implicate în Planul de Măsuri „Hibernal 2017 – 2018”, în conformitate cu Planul realizării capacității operaționale necesare gestionării situațiilor speciale sau de criză din domeniul de competență al Poliției Locale Galați.
Dacă situația o va impune, Poliția Locală Galați este pregătită să intervină în teren cu un total de 133 polițiști locali de ordine publică și siguranță rutieră și 19 autoturisme de serviciu.
„Poliția Locală Galați a implementat un plan de creștere a capacității operaționale, așa-zisul plan de alarmare, care presupune că ne putem mobiliza într-un timp scurt, conform nivelurilor de alertă, respectiv: nivelul I – alertă verde; nivelul II – alertă albastră; nivelul III – alertă portocalie și nivelul IV – alertă roșie. Trebuie menționat că, aceste situații sunt în parte similare cu codurile meteorologice. În prezent suntem pregătiți conceptual și logistic să facem față unei posibile perioade cu precipitații abundente. Am efectuat și exerciții de antrenament, și cu sprijinul gălățenilor, sper să depășim cu bine și această iarnă”, a declarat directorul general al Poliției Locale Galați, Petrică Hahui.
Tot pe perioada anotimpului rece polițiștii locali vor acționa pentru identificarea persoanelor fără adăpost. Cei găsiți într-o asemenea situație vor fi internați la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Galați, conform unui protocol de colaborare și parteneriat, încheiat recent de Poliția Locală Galați cu Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale pentru Tineri Galați. În cazul persoanelor fără adăpost aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanţelor toxice, acestea vor fi inițial internate la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” și apoi găzduite în Centrul de Urgență”.
Trebuie precizat că persoanele fără adăpost găsite în stradă, pot fi internate doar cu acordul lor.
Pe linie de comerț, în atenția polițiștilor locali se află comercianții de articole pirotehnice. Practic, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă polițiștii locali urmăresc cu prioritate prevenirea, identificarea și combaterea evenimentelor negative generate de folosirea unor asemenea produse. Persoanele care comercializează astfel de produse trebuie să obțină autorizație din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și de la Inspectoratul Județean de Poliție. Comercializarea de articole pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, se face doar în baza unei autorizații, în spații special amenajate.
Tot în această perioadă a anului în atenția lucrătorilor Poliției Locale Galați se află agenții economici sau persoanele fizice care scot la vânzare brazi. Și în aceste situații vor fi verificate autorizațiile, dacă sunt respectate locațiile destinate comercializării brazilor, dacă există acte de proveniență a mărfii și dacă prețurile practicate sunt afișate.
Cei care încalcă prevederile legale vor fi sancționați. În conformitate cu prevederile legale, pentru persoanele fizice sancțiunile sunt cuprinse între 500 și 5.000 lei, iar pentru cele juridice între 2.000 și 20.000 lei.