„POLIŢIA LOCALĂ – ORDINE ŞI SIGURANŢĂ”

0
596

În perioada 06 – 21.11.2017,  Direcția Poliția Locală Tîrgu Mureș și-a continuat activitatea în temeiul legii, acționând cu prioritate pentru îndeplinirea cu responsabilitate și eficiență a atribuțiilor de serviciu. Astfel, pe linie de ordine publică și siguranță rutieră, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli, dintre care  rețin atenția următoarele:

FAPTĂ DE NATURĂ PENALĂ

În urma unei sesizări telefonice prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, la data de 15.11.2017, în jurul orei 0900, o patrulă mobilă a Poliției Locale s-a deplasat în cartierul Belvedere, unde a surprins-o pe numita G.R., domiciliată în Valea Rece, în timp ce transporta cu un vehicul cu tracțiune animală, lemne provenite din pădurea aflată în proximitatea zonei menționate. La fața locului a fost solicitată Poliția Municipiului Tîrgu Mureș, care a preluat cazul pentru continuarea cercetărilor, încadrarea faptei și stabilirea situației juridice, persoana în cauză fiind predată pe bază de proces-verbal lucrătorilor acestei instituții.

TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

În intervalul de referință, cadrele Poliției Locale au acționat în sensul descurajării și prevenirii comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea în 18 situații au fost nevoite să aplice sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situații:

  • vineri 10.11.2017, ora 0010, un echipaj de intervenție al Poliției Locale a fost direcționat pe str. Aleea Carpați, nr. 41, unde era tulburată liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată, care provenea de la un apartament din acel imobil. Numitul S.N. a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991R și somat să respecte normele de conviețuire socială;
  • joi 16.11.2017, în jurul orei 2325, ofițerul de serviciu a fost sesizat cu privire la faptul că pe str. Aleea Cornișa, respectiv în fața imobilului nr. 19, un grup de tineri tulbură liniștea publică prin strigăte și larmă. Patrula mobilă ajunsă la fața locului a sancționat contravențional pe numiții P.V., M.S. și N.I., conform Legii nr. 61/1991R;
  • la data de 18.11.2017, ora 0020, numitul V.S.R., domiciliat în localitatea Buzău, chiriaș pe str. Mărăști, nr. 40, a fost sancționat contravențional deoarece tulbura liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată, cel în cauză a fost somat să respecte normele legale în vigoare.

CERȘETORIE

În perioada analizată, agenții Poliției Locale, au depistat un număr de 32 persoane care apelau la mila publică, fie în proximitatea piețelor, a parcurilor și a magazinelor agroalimentare, fie în zonele de promenadă ale obiectivelor de interes turistic frecvent circulate. Persoanele adulte în cauză au fost sancționate contravențional cu suma de 100 lei  fiecare, iar în cazul minorilor, măsurile sancționatorii s-au îndreptat împotriva ocrotitorilor legali.

OPRIRI ȘI STAȚIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

         Personalul Biroului de Siguranță Rutieră a constatat și sancționat în intervalul menționat un număr de 218 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, ponderea cea mai mare a acestora fiind pentru opriri, staționări neregulamentare și indisciplină pietonală.

Rugăm pe această cale pietonii tîrgumureșeni să traverseze drumurile publice doar prin locurile permise, iar conducătorilor auto le recomandăm să respecte semnificația indicatoarelor rutiere referitoare la oprirea/staționarea autovehiculelor.

MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA UNOR MANIFESTĂRI PUBLICE

Cadrele Poliției Locale au asigurat în intervalul supus analizei, alături de celelalte forțe de ordine publică și siguranță rutieră, buna desfășurare a manifestărilor stradale, suplimentând dispozitivele operative cu  10-32 agenți și voluntari, pentru fiecare din următoarele activități:

  • 11.2017 – crosul militarilor veterani;
  • 11.2017 – asigurarea măsurilor de ordine publică și siguranță rutieră la „Piața de Vechituri”;
  • 11.2017 – acțiune de protest în fața Prefecturii Mureș;
  • 15 – 19.11.2017 – Târgul Internațional de Carte, ediția a XIII-a;
  • 11.2017 – meciul de fotbal dintre echipele ASA Tîrgu Mureș și Pandurii Tîrgu Jiu;
  • 11.2017 – asigurarea măsurilor de ordine publică și siguranță rutieră la „Piața de Vechituri”;
  • 11.2017 – acțiune de protest în fața Prefecturii Mureș.