FOCAR DE INFECTIE INTR-O GRADINITA DIN TIMISOARA, DUPA CE OAMENII STRAZII S-AU ADAPOSTIT ACOLO!

0
631

Polițiștii locali au ridicat în această dimineață 12 persoane, care s-au adăpostit în clădirea unei grădinițe din Timișoara. Oamenii fără adăpost s-au aciuat într-unul din corpurile aparținând Grădiniței cu Program Prelungit nr. 14, de pe Bulevardul 16 Decembrie, și au strâns în jurul lor tot felul de gunoaie. În plus, printre cei 12 se aflau și copii mici cu vârste între 8 luni și 5 ani, din localitățile Reșița și Brașov. Mai mult, clădirea respectivă reprezintă și un real pericol fiind în stare avansată de degradare. ”Mamele celor trei copii împreună cu aceștia au fost predate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul din Piața Regina Maria. Ceilalți 6 adulți au fost predați centrului de pe str. Telegrafului, după ce au fost luați în evidențe de polițiștii locali”, spun polițiștii locali. Totodată au fost demarate procedurile pentru igienizarea locației și se vor face demersurile pentru îngrădirea spațiului respectiv astfel încât să nu mai fie posibilă pătrunderea persoanelor fără adăpost.Anul acesta polițiștii locali au mai identificat un număr de 55 adăposturi improvizate în care locuiau oameni ai străzii, în fiecare din aceste cazuri efectuându-se demersurile pentru igienizarea locațiilor și predarea persoanelor depistate la centrele sociale. (Sursa www.sursadevest.ro)