ATENTIE, NU INTRATI CU AUTOVEHICULELE IN ZONA PIETONALA INTERZISA! CE AMENZI RISCATI

0
543

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto că toate autovehiculele care pătrund în zona pietonală acolo unde este interzisă circulația acestora, fiind un perimetru marcat cu indicatoare în acest sens, sunt monitorizate prin mijloacele video aflate în dotarea Poliției Locale, omologate și verificate metrologic. Astfel, toți conducătorii depistați trecând prin zona interzisă, respectiv Piața Libertății, Victoriei și străzile adiacente pe care există astfel de indicatoare vor fi identificați și sancționați. Spre exemplu, un conducător auto care a pătruns în cursul zilei de ieri cu autoturismul marca Renault pe str. E. Caruso, pe str. Gen. Praporgescu și prin Piața Libertății a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de OUG 195/2002 – Codul Rutier, respectiv 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. În aceeași situație se află alți 21 conducători auto care au fost surprinși în ultima săptămână de camerele video montate în zonă. Deși unii trec cu viteză, punând în pericol integritatea corporală și chiar viața pietonilor care merg prin zonă, Poliţia Locală atrage atenția că aceștia sunt ulterior identificați fiind luate măsurile legale aflate în competența Poliției Locale.“Facem din nou apel la conducătorii auto să respecte indicatoarele rutiere și să nu circule în zonele în care nu este permisă pătrunderea autovehiculelor, în caz contrar fiind identificați și sancționați”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale. (Sursa www.observatordetimis.ro)