TABĂRA DE VARĂ A POLIȚIȘTILOR LOCALI TRANSILVĂNENI

0
396

În intervalul 12-14 august a.c., s-a desfășurat în localitatea Lăpușna ( jud. Mureș) din Munții Gurghiului, cea de-a VI-a ediție a ,,Taberei de Vară” organizată de Asociația Polițiștilor Locali ,,Transilvania”.

La acțiune au luat parte polițiști locali din structurile asociative aferente municipiilor: Tîrgu Mureș, Odorheiu – Secuiesc, Tîrnăveni, Sighișoara, orașelor: Ungheni, Luduș, Iernut, respectiv comunelor Bălăușeri și Sînpaul.

Aerul curat pe care ni l-a oferit muntele, peisajul minunat și buna dispoziție a participanților au contribuit în mod definitoriu la derularea concursurilor de gătit, tir și table, unde au ocupat locuri fruntașe reprezentanții Polițiilor Locale din Tîrgu Mureș, Tîrnăveni, Odorneiu-Secuiesc, Luduș și Iernut.

Pe această cale mulțumim Primăriei comunei Ibănești, tuturor participanților, precum și celorlalți colaboratori ai noștri care și-au adus contribuția la reușita acțiunii.