TIMISOARA. Aproape 1.000 de firme din Timișoara au fost verificate de polițiștii locali de la începutul anului. O cincime au fost și amendate, pentru că nu aveau actele în regulă. Polițiștii locali de la Serviciul Inspecție Comercială verifică în continuare dacă reprezentanții societăților comerciale dețin documentele legale pentru desfășurarea activității. „Pe lângă obținerea acordului de funcționare, reprezentanții firmelor trebuie să afișele la punctul de lucru datele de identificare și acordul pentru desfășurarea de activități obținut de la Primăria Timișoara, dar și să vizeze acest acord în mod obligatoriu până la data de 28 februarie a fiecărui an, pentru anul în curs”, transmit polițiștii locali. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.000 de lei. În acest an au fost controlați aproape 1.000 de comercianți, în cazul a 206 dintre ei fiind întocmite procese-verbale de constatare a contravenției. Amenzile au totalizat 31.800 lei. (Sursa www.debanat.ro)