Cadrele Direcției Poliția Locală Tîrgu Mureș au efectuat, în perioada de referință, peste 170de controale pe linia disciplinei în construcții – afișaj stradal, control comercial și protecția mediului pentru a rezolva probleme constatate sau semnalate pe raza municipiului.
Astfel, pe componenta disciplină în construcții – afișaj stradal au fost executate 105 verificări pentru identificarea lucrărilor de construcții neautorizate, în urma cărora au fost depistate 11șantiere unde nu erau respectate prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind disciplina în construcții, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei, în timp ce în 6cazuri au fost emise somații de oprire a lucrărilor până la clarificarea situațiilor.
Exemplificativ este cazul numitului G. I. care a demarat lucrări de extindere a casei de locuit și construire gard, fără a deține „Autorizația de construire” necesară, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, dispunându-se oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate.
Personalul Biroului Control Comercial a efectuat o serie de verificări specifice la 53 agenți economici din municipiu. Subsecvent controalelor au fost aplicate 13 sancțiuni în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 12/1990*, întrucât comercianții își desfășurau activitatea fără a deține autorizația de funcționare sau nu respectau condițiile impuse prin aceasta.
De asemenea, s-a constatat că doi agenți comerciali nu au informat Primăria municipiului Tîrgu Mureș cu privire la exploatarea jocurilor de noroc, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2014, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de 2.000 lei.
O situație aparte s-a înregistrat în cazul unei societăți comerciale care vindea țigarete la bucată, încălcând astfel dispozițiile art. 3, alin 5 din Legea nr. 349/2002 modificată – pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, sens în care a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei.
Pe linia protecției mediului, în intervalul amintit s-au întreprins verificări pentru soluționarea a 4 sesizări cu privire la nerespectarea obligațiilor referitoare la condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor menajere, prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată și s-au executat controale la 12 agenți comerciali având aceeași tematică.
În urma investigațiilor, cadrele acestui compartiment au identificat și sancționat 4 contravenienți care au încălcat prevederile actului normativ susmenționat, prin depozitări ilegale de moloz şi alte resturi sau prin lipsa contractelor cu firma de salubrizare abilitată a ridica deșeurile provenite din derularea exercițiului economic.