LA VÂNĂTOARE DE BIZONI, ÎN ZONA PIEȚELOR BADEA CÂRȚAN ȘI 700

0
486

Mașini parcate aiurea, pietoni care apar de unde nu te aștepți – traficul în zona piețelor Badea Cârțan și 700 este un coșmar pentru orice șofer care vrea să respecte regulile. Polițiștii locali și cei de la Rutieră au dat o tură prin aceste zone și n-au plecat cu mâna goală.

Polițiștii locali de la Biroului Poliția Piețelor și Serviciului Circulație Rutieră, în colaborare cu agenții de la Biroul Rutier Timișoara au desfășurat miercuri o acțiune în zonele aglomerate din Piața Badea Cârțan și Piața 700. „Principalul scop al acțiunii a fost descongestionarea traficului în aceste zone, prin luarea măsurilor legale în ceea ce privește orirea și staționarea autovehiculelor și circulația pietonilor în apropierea piețelor, unde de foarte multe ori s-a reclamat îngreunarea traficului din cauza aglomerării de mașini parcate neregulamentar”, au transmis polițiștii locali. Au fost date 23 amenzi, din care nouă autocolante, în sumă de 3.580 lei, atât pentru mașini parcate în zone interzise sau pe trotuar, cât și pentru pietoni care au traversat strada prin locuri nepermise. Un șofer a rămas fără mașină, după ce a parcat-o în așa fel încât bloca circulația. Vehiculul a fost ridicat de SDM, iar proprietarul va trebui să plătească pentru a-l recupera. Polițiștii de la Biroul Rutier au aplicat, la rândul lor, 17 sancțiuni contravenționale. (Sursa www.debanat.ro)