NU VA JUCATI CU AMBROZIA! AMENDA TRECE DE 500 DE EURO, DACA NU TAIATI BURUIENILE

0
578

Polițiștii locali au strâns peste 10.000 de euro la bugetul local din buzunarele timișorenilor care nu și-au îngrijit terenurile. Dacă nu tăiați buruienile și nu vă curățați pământul, sunteți pasibili de amenzi maxime de aproape 550 de euro!

Proprietarii de terenuri care nu cosesc vegetația, inclusiv ambrozia, au fost pedepsiți în ultimele două săptămâni de polițiștii locali. Oamenii legii au rupt 21 de amenzi, în valoare totală de 46.000 de lei, adică puțin peste 10.000 de euro, unor proprietari de terenuri din zonele Musicescu, Bogdăneștilor, Rebreanu, Dorobanților.

„Dacă nu se cosesc buruienile care au crescut din abundență, existând pericolul ca aceste buruieni, printre care și planta alergenă ambrozia, să producă efecte persoanelor sensibile în perioada imediat următoare. Poliția Locală monitorizează permanent situația terenurilor de pe raza Timișoarei, luând măsurile legale de sancționare conform HCL 371/2007 modificată, iar amenzile sunt maxime pentru cei care nu se conformează și nu iau măsurile de salubrizare a proprietăților lor și de cosire a ierbii și buruienilor crescute”, transmit oficialii Poliției Locale.

Cei care dețin terenuri sunt obligați de lege să asigure salubrizarea, cosirea bălăriilor, a vegetației ierboase și lemnoase, precum și colectarea și transportul deșeurilor de pe terenurile virane pe care le dețin. Amenzile sunt între 1.500 și 2.500 de lei, oamenii legii amenințând cu sancțiuni maxime. Controalele continuă și în perioada următoare. (Sursa www.tion.ro)