Atenție șoferi! Poliția Locală este cu ochii pe cei care parchează la voia întâmplării!
Mai exact, agenții locali atenționează conducătorii auto că vor da sancțiuni drastice celor care opresc sau staționează cu autovehiculele pe trotuare, într-o primă fază în zona centrală, unde există o mare aglomerare de mașini, dar și în celelalte zone din oraș.
”Actul normativ a fost modificat încă de la începutul acestui an, iar la capitolul trotuare este menționat faptul că este interzisă oprirea sau staționarea pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări pentru parcări pe trotuar astfel încât să nu fie la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri de pietoni”, spun reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Așadar, în cazul în care autovehiculele sunt parcate pe trotuare, cei care nu respectă această prevedere legală pot fi sancționați cu amenzi între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de situație, respectiv pentru oprire sau staționare, ieșind din calcul distanța de un metru lăsată liberă pentru circulația pietonilor. (Sursa www.sursadevest.ro)