Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au surprins azi noapte, în jurul orei 03.00, în Piața Leonardo Da Vinci, un conducător auto care a făcut drifturi pe șosea, constituindu-se într-un real pericol.
Cel în cauză, un tânăr de 22 de ani, cu domiciliul în localitatea Samarinești, județul Gorj, aflat la volanul unui autovehicul marca Audi, a fost legitimat și sancționat cu amendă maximă de 2500 lei pentru efectuarea de accelerări și frânări bruște pe loc, în scop de divertisment, conform HCL 371/2007 modificată.
În ajutorul contravenientului a venit și un alt doilea tânăr, de 23 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate din județul Gorj, care a trecut la amenințări repetate cu scop de intimidare, folosindu-se de nume ale unor persoane care activează în domeniul ordinii publice și împiedicându-i astfel pe polițiștii locali să își îndeplinească obligațiile de serviciu, motiv pentru care a fost la rândul său sancționat conform Legii 61/1991 republicată cu amendă de 3000 de lei. (Sursa www.banatulazi.ro)