POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA, REAUTORIZATĂ SĂ DEȚINĂ ARMAMENT LETAL ȘI NELETAL

0
683

Direcția Poliția Locală Timișoara, instituție publică înființată conform Legii 155/2010, în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, este dotată, conform aceluiași act normativ, cu armament letal și neletal, folosit doar în condițiile prevăzute de Legea  17/1996 actualizată, privind regimul armelor de foc și al munițiilor. În acest scop, potrivit HG 130/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, Direcția Poliția Locală Timișoara este certificată de către autoritatea competentă, respectiv Serviciul Arme, Explozivi si Substanțe Toxice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș la fiecare 2 ani, în această perioadă fiind emisă o nouă autorizație de deținere sau folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor corespunzătoare. Reamintim că polițiștii locali sunt instruiți și testați periodic atât din punct de vedere legislativ, cât și medical și cu privire la mânuirea armamentului din dotare, fiind organizate ședințe de tragere în poligon