AU VRUT SĂ PUNĂ AFIŞE ÎN LOCURI NEPERMISE, DAR S-AU „LIPIT” DE O AMENDĂ USTURĂTOARE. UNDE I-A PRINS POLIŢIA LOCALĂ TIMIȘOARA

0
495

Lipiţi afişe publicitare după bunul plac ignorând regulile pprivind locaţiile de amplasare şi tarifele impuse de municipalitatea timişoreană? Atenție, riscați să plătiți mai mult pentru o greșeală decât dacă ați fi respectat legea. „Polițiștii locali aflați în patrulare ieri noapte au depistat, în jurul orei 01.30, două persoane care lipeau afișe de mari dimensiuni pe transformatoarele de curent amplasate pe strada Cluj și V. Babeș, în locuri neautorizate pentru astfel de activități. Cei în cauză au fost sancționați cu amendă, conform Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, care prevede amenzi între 500 și 5.000 lei pentru astfel de fapte.

Polițiștii locali au aplicat, anul trecut, un număr de 199 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice care nu au respectat prevederile legale referitoare la lipirea, amplasarea, montarea de afișe, postere și panouri publicitare, precum și cu privire la obținerea de autorizații pentru amplasarea acestora acolo unde este necesar acest lucru. Valoarea sancțiunilor se ridică la 192.000 lei”, a transmis Poliția Locală printr-un comunicat de presă. Reprezentanții direcției de pe strada Avram Imbroane au mai transmis și că toți cei care nu obțin autorizații pentru lipirea de afișe publicitare riscă amenzi usturătoare. (Sursa www.pressalert.ro)