TINERI DIN TIMISOARA, PRINSI CU DROGURI DE POLITISTII LOCALI

0
615

Trei tineri dintre Timișoara și-au încheiat seara de luni la secția de poliție. Aceștia au fost prinși de polițiștii locali cu droguri, iar doi dintre ei sunt minori.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în apropierea Gării de Nord. Concret, cei trei tineri au fost observați de o patrulă de polițiști locali la intersecția străzii Gh. Pop de Băsești cu strada Gării, iar una dintre persoane era întinsă pe jos. Cei trei au fost legitimați. Unul avea 23 de ani, iar ceilalți doi 17 ani, cu toții având domiciliul în Timișoara.

„În timp ce discutau cu ei, polițiștii locali au observat că sunt incoerenți în vorbire, deși nu miroseau a alcool, motiv pentru care au trecut la efectuarea controlului sumar corporal, conform prevederilor legale, constatând că unul dintre tineri avea asupra sa un plic din nylon care conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv și două țigarete, cel în cauză declarând că plicul conține etnobotanice.

Drept urmare, tinerii au fost predați polițiștilor de la Secția 4 pentru continuarea cercetărilor și stabilirea provenienței substanțelor deținute de cei depistați”, au transmis reprezentanții Poliției Locale. (sursa Tion.ro)