Pentru realizarea deszăpezirii în bune condiții a străzilor și pentru evacuarea depozitelor de zăpadă de pe carosabil și trotuare, Primăria Sectorului 2 oferă gratuit locuitorilor săi posibilitatea de a staționa autovehiculele, pe timpul nopții, în parcările mall-urilor și agenților economici mari.
În vederea informării cetățenilor, Poliția Locală Sector 2 desfășoară o amplă campanie, prin afișarea în cadrul Asociațiilor de proprietari a 300 de flyere și diseminarea pe toate autovehiculele, a 2000 de fluturași, cu locațiile puse la dispoziție, pentru staționarea pe timpul nopții.