ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI LA POLIȚIA LOCALĂ GALAȚI

0
379

Secția Regională de Poliție Transporturi în parteneriat cu Poliția Locală Galați au marcat Ziua Internațională a Copilului printr-un eveniment specific care a avut loc în Gara CFR Călători-Galați, și la care au luat parte în jur de 50 de elevi din cadrul Grupului Școlar „Simion Mehedinți”.

Elevii și-au început vizita la Secția Regională de Poliție Transporturi luând contact în mod direct cu activitatea acestei structuri. Polițiștii le-au arătat copiilor cum este verificată o persoană în baza de date, cu ce sunt dotați oamenii legii, și nu în ultimul rând cum trebuie să se comporte, prevenția jucând un rol important în activitatea zilnică a lucrătorilor din cadrul Secției Regionale de Poliției Transporturi.

Al doilea moment al zilei s-a desfășurat la Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii „V.A. Urechia”. În zona dedicate cărții, elevii gălățeni au aflat cât de important este pentru viitorul lor să citească și să fie informați.

Momentul surpriză al zilei de 1 Iunie a fost unul operativ, în acțiune fiind de această dată polițiștii locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă. Aceștia au intervenit în prinderea unei persoane recalcitrante care avea asupra sa un cuțit, obiect cu care amenința călătorii prezenți în Gara CFR Călători-Galați. La scurt timp un alt individ a sustras o poșetă. De data aceasta a intervenit, într-o primă fază, patrula mixtă (Poliția Transporturi și Poliția Locală), dar și echipajul canin, după care polițiștii locali de la Intervenție Rapidă l-au mobilizat pe cel în cauză și l-au predat la Postul de Poliție TF, din Gara CFR.

La finalul acțiunii organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, elevii de la Grupul Școlar „Simion Mehedinți” au văzut parte din dotarea polițiștilor locali de la Intervenție Rapidă și au primit daruri de la organizatori.