Poliţia Locală din România, ca organ al administraţiei publice locale, cu rol important în dezvoltarea societăţii româneşti şi în calitate de forţă complementară a Sistemului naţional de apărare şi siguranţă publică, promovează iniţiativa legislativă care are ca scop declararea zilei de 21 mai, Ziua Poliţiei Locale.
A fost aleasă această zi, deoarece la 21 mai, creştinii sărbătoresc Sfinţii Împăraţi Cosntantin şi Elena, sfinţi protectori, înclinaţi spre toleranţă şi ocrotirea aproapelui, principii respectate şi de Poliţia Locală.
Considerăm că Poliţia Locala are dreptul de a avea desemnată o zi de recunoaştere la nivelul întregii ţări, în care să se sărbătorească la fel ca celelate instituţii cu care participă la climatul de ordine şi siguranţă naţională.
Conducerea Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali din România urează salariaţilor din instituţiile de Poliţie Locală din ţară să aibă parte de bucurii, sănătate şi împliniri atât pe plan personal cât şi pe plan profesional.
LA MULŢI ANI!