POLIŢIŞTII LOCALI DIN DEJ ŞI-AU MANIFESTAT INTERESUL DE A DEVENI MEMBRII AI FEDERAŢIEI

0
782

În scopul promovării acţiunilor Federaţiei şi coptarea a noi membrii, vicepreşedintele FNPL Ovidiu Banga, în luna ianuarie 2014, a avut o întâlnire cu angajaţii Poliţiei Locale Dej. La întâlnire a participat şeful Servicului Public Poliţia Locală Dej – Bogdan Adrian şi o parte din angajaţii acestei instituţii.

 

Cu această ocazie s-a făcut o prezentare succintă a F.N.P.L. – organizare, statut, activități principale, insistându-se asupra modalităților prin care această organizație asociativă poate și reușește să reprezinte la nivel local și național interesele profesionale ale salariaților din instituțiile de poliție locală din România.

Gazdele evenimentului și-au manifestat intenția hotărâtă de a se alătura Federației solicitând informații, pe care le-au și primit pe loc, cu privire la modalitatea de afiliere și impactul asupra calității de salariat respectiv sindicalist. Vicepreşedintele Federației a răspuns la mai multe întrebări din sală, iar în final s-a vizitat sediul Poliției locale Dej.

 

Tot în această lună, vicepreşedintele FNPL Ovidiu Banga a avut o întălnire tot pe aceeaşi temă şi cu poliţiştii locali din cadrul Primăriei Comunei Floreşti din judeţul Cluj, în  final aceştia (7 poliţişti locali) au aderat la Asociaţia Profesională a Poliţiştilor Locali din Cluj Napoca pentru a întări rândurile Federaţie.