PIOS OMAGIU

0
355

NECROLOG:

     Doru Spătaru s-a născut in 31 iulie 1954 la Periam, în judeţul Timiş. Scoala generală a urmat-o la Beiuş, judeţul Bihor iar liceul, la Satu Mare.

A absolvit Academia de Poliţie în anul 1977, iar în 1979, Facultatea de Drept din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, fiind repartizat la I.P.J. Cluj, in functia de specialist criminalist, apoi la Serviciul Judiciar.

Din 1981 a lucrat in Poliţia Transporturi. A fost numit şeful Serviciului Judeţean Satu Mare al Politiei TF, iar din 1994, şef al Inspectoratului de Politie Transporturi Timişoara, până în  anul 1999,  când a fost numit şef al Inspectoratului de Politie Judeţean Timiş, funcţie pe care a exercitat-o, cu importante succese timp de 17 luni. Din anul 2001 până în 2005 a ocupat funcţia de adjunct al comandantului Politiei Municipale Timişoara. A fost unul dintre cei mai buni poliţisti din judetul Timis fiind foarte apreciat de colegi pentru rezultatele muncii sale.

     Calităţile de bun poliţist şi manager şi le-a pus şi în slujba Poliţiei Comunitare, transformată din 2011 în Poliţie locală, pe care a condus-o chiar de după înfiinţare, asigurând dezvoltarea unui servicu public printre cele mai apreciate din ţară, fiind şi un membru activ al Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor locali, alături de adjunctul său Dorel Cojan.

Atât fata cât şi băiatul i-au călcat pe urme fiind amândoi poliţişti.

Din păcate o boală gravă l-a răpus după un an de mari suferinţe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!