POLIŢIST LOCAL SPRIJINĂ COPIII NEVOIAŞI

0
476

Gabriel Enache este poliţistul local care este privit ca un erou în cartierul Henri Coandă din Constanţa. Copiii celui mai sărac cartier din oraş sunt învăţaţi cum să devină politicoşi, patrioţi, să-şi pună în valoare talentul şi cum să evite să ajungă delicvenţi, deşi mediul în care trăiesc le este neprielnic.

Începând cu luna Martie a anului 2013, de când a luat în primire postul de poliţie locală înfiinţat în campusul social Henri Coandă, Poliţistul local veghează ca cei aproximativ 600 de copii să nu fie marginalizaţi în cadrul familiei şi al societăţii în care trăiesc, implicându-se şi în multiple activităţi cultural artistice şi de prevenire a infracţionalităţii în rândul minorilor. Face chiar şi vizite acasă la copiii cu probleme, unde consiliază părinţii cu privire la educaţia minorilor prin comportament nonviolent. Mare parte dintre părinţi l-au acceptat şi îl respectă, iar copiii delicvenţi s-au cuminţit. Poliţistul local i-a învăţat poezii şi colinde pe care micuţii le prezintă în diverse spectacole organizate împreună cu preotul paroh. De asemenea, a organizat activităţi educative, de multe ori din fonduri proprii , cum ar fi vizitarea unor obiective istorice – monumentul „Trophaenum Traiani”, Adamclisi, şi monahale- complexul „Sf.Andrei” şi „Dervent” precum şi vizionare de spectacole pentru copii la „Teatrul de păpuşi” s.a.

Urmare a caracterului şi moralităţii sale său, a devotamentului faţă de profesie şi a implicării în diferite activităţi socio-culturale, poliţistul local Gabriel Enache, care este decorat de către preşedintele României cu „Virturea Militară pentru militari” este apreciat atât de colegiii de serviciu şi şefii ierarhici cât şi de comunitatea locală, iar acest lucru face ca imaginea instituţiei Poliţiei locale să crească în rândul populaţiei.

Cu această ocazie conducerea F.N.P.L. îi transmite poliţistului local GABRIEL ENACHE felicitări scrise printr-o „DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ”.