TABĂRA DE VARĂ MUREŞ

0
493

În intervalul 29.06-01.07.2012 „Asociaţia Politiştilor Locali Mureşeni” a organizat în locaţia „Tăul Domnului” situată în satul Fânaţe, comuna Band, ediţia a doua (2012) a „Taberei de vară” la care au participat poliţişti locali (şi membrii ai familiilor acestora) din structurile asociative Tîrgu Mureș, Reghin, Târnăveni, Gheorgheni, Topliţa şi Ungheni.

 

În cadrul taberei s-au derulat concursuri de: pescuit, gătit în aer liber, şah, table şi popice, câştigătorii fiind recompensaţi cu premii, cupe şi diplome, iar în jurul unui foc de tabără, activităţi culturale şi de socializare.

 

Cele aproximativ 200 de persoane participante la activitate şi-au exprimat la sfârşitul taberei dorinţa de a se revedea şi la a treia ediţie, la care vor fi invitaţi şi membrii ai altor structuri asociative din cadrul „Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali din România”.