POLIŢIA LOCALĂ TIMIŞOARA CAMPIOANĂ LA CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE TIR „TOP GUN”

0
479

Sâmbătă, 02.06.2012, a avut loc la Poligonul de la Pădurea Verde cea de-a treia ediţie a concursului internaţional de tir „Top Gun”. Competiţia a fost organizată de IPA (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor) Regiunea Timiş, în colaborare cu Corpul Naţional al Poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual . De asemenea, la Timişoara a mai fost prezent şi cms. şef Valerică Lazăr – preşedintele Consiliului Naţional al IGPR.

 

Au participat 17 echipe din 4 ţări: Serbia, Polonia, Ungaria şi România, alcătuite din câte 3 trăgători. S-au tras câte 6 focuri cu pistoale marca Glock 9 mm, de la distanţa de 20 m. Direcţia Poliţia Locală Timişoara, cea care a câştigat Concursul naţional de tir organizat anul acesta de F.N.P.L. la Sibiu, a ocupat primul loc la categoria echipe, dar şi la categoria individual feminin.

 

Clasamentul final pe ECHIPE a fost următorul:
1. IPA Timiş 2 – Direcţia Poliţia Locală Timişoara
(formată din consilier Georgina Velicu, poliţist local Valentin Galu şi poliţist local Vasile Toma)
2. IPA Timiş 1 – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş
3. IPA Timiş 4 – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş
4. IPA Nowy Sacz – Polonia
5. Asociaţia Sportivă Timpolis
6. IPA Arad – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad
7. IPA Regiunea 2 Caraş-Severin – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin
8. IPA Csongrad – Ungaria
9. IPA Timiş – Gruparea Mobilă de Jandarmi Timişoara
10. IPA Regiunea 2 Timiş – Poliţia de Frontieră Timiş
11. IPA Kikinda – Serbia
12. Clubul Sportiv Municipal Timişoara
13. IPA Regiunea 3 Timiş – Poliţia Secţia Regională Transporturi Timişoara
14. IPA Branicevo – Serbia
15. IPA Senta – Serbia
16. IPA Subotica – Serbia
17. IPA Regiunea 1 Mehedinţi – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi

 

Individual FEMININ:
1. Georgina Velicu – IPA Timiş 2 – Direcţia Poliţia Locală Timişoara
2. Magdalena Chochorowska – IPA Nowy Sacz Polonia
3. Milena Secerov – IPA Senta Serbia

 

Individual MASCULIN:
1. Cătălin Baicu – Asociaţia Sportivă Timpolis
2. Hamid Ghorbanalizadeh – Clubul Sportiv Municipal
3. Victor Pălăduţă – IPA Timis 1 – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş

 

Conducerea Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali transmite felicitări echipei Poliţiei Locale Timişoara pentru performanţa realizată, cât şi celor care s-au ocupat de pregătirea lor.

 

 

Preşedinte
Găzdac C. Florian